Ai văzut poate la munte, lângă o pensiune, un copac înalt, cu frunze fine și ciorchini de bobițe roșii care rămân atârnați și după brumă. Asta vezi și la tine în curte dacă plantezi un scoruș și îi dai un start bun. Mai jos, plantare și îngrijire, pas cu pas, fără complicații.
Unde pui un scoruș ca să se vadă și să nu te încurce
Când intri într-o curte cu scoruș (Sorbus aucuparia), îl vezi imediat: trunchi zvelt, scoarță gri, netedă la început, apoi ușor crăpată, frunze subțiri, penate, care tremură la vânt și se colorează spectaculos în galben-portocaliu spre roșu toamna. Vara e un verde aerisit, nu un perete compact de frunze.
Ca să se vadă bine, pune-l acolo unde are fundal: un gard de lemn, o anexă, marginea grădinii. La maturitate ajunge, în general, la 8-10 metri înălțime și are coroana de aproximativ 4-5 metri lățime, deci nu îl înghesui lângă casă sau sub firele electrice.
Cel mai bine se simte în zone cu veri nu foarte fierbinți, la soare plin sau semiumbră ușoară. Lângă o curte de la oraș, cu asfalt și betoane încinse, va cere mai multă apă decât într-o grădină de la munte. Dacă îl pui prea la umbră, va avea mai puține flori și fructe și coroana va deveni rară și ciudat de alungită.
Am văzut de multe ori puieți de scoruș plantați fix sub cabluri sau lipiți de gardul vecinului. În primii 2-3 ani par inofensivi, dar când ajung la 6-7 metri înălțime începi să te gândești cum tai crengile fără să te cerți cu nimeni. Lasă de la început 3-4 metri distanță față de clădiri, garduri și alți arbori mari.
Pregătirea locului și groapa de plantare
Momentul bun pentru plantat este toamna, după căderea frunzelor, sau primăvara devreme, cât timp pomul este încă în repaus. Toamna prinde rădăcini până la îngheț și pornește mai vioi la primăvară, dar și primăvara merge bine, dacă nu întârzii prea mult.
Scorușul preferă un sol ușor, care se drenează bine, cu pH slab acid sau neutru. În multe grădini de la câmpie, pământul e mai calcaros, așa că frunzele pot îngălbeni în timp (cloroză). Nu e un capăt de lume, dar ajută mult dacă la plantare pui și pământ de frunze sau turbă ușor acidă în groapă.
Înainte de plantare ai nevoie de câteva lucruri de bază:
- puiet de 1-2 metri, sănătos, din pepinieră
- pământ de frunze sau turbă pentru amestec
- o găleată-două de compost sau mraniță bine descompusă
- un țăruș solid și material pentru legat (bandă textilă)
- mulci: scoarță mărunțită, paie sau frunze uscate
Groapa trebuie să fie mai largă și puțin mai adâncă decât balotul de rădăcini, cam 50-60 cm lățime la un puiet obișnuit. Descuți pământul pe fund, ca să nu rămână un strat tare, și amesteci pământul scos cu compost și turbă. Ai grijă să nu îngropi gulerul rădăcinii (locul unde trece din rădăcină în tulpină) sub nivelul solului, pentru că poate putrezi.
Când scoți puietul din ghiveci, lucrează repede și nu lăsa rădăcinile la soare și vânt. Dacă este cu rădăcină nudă, ține-le într-o găleată cu apă câteva ore înainte de plantare ca să se hidrateze. După așezarea în groapă, pământul se tasează ușor cu bocancul, fără să calci cu toată greutatea, ca să nu transformi groapa într-o oală de lut.
- Marchează locul și verifică distanțele față de casă, gard și alți arbori.
- Sapă groapa, lărgește bine pereții și afânează fundul.
- Amestecă pământul scos cu compost și turbă ușor acidă.
- Așază puietul drept, la adâncimea corectă, și umple treptat cu amestecul de pământ.
- Tasează ușor, montează țărușul și leagă trunchiul, fără să strângi de-l sufoci.
- Udă abundent, de 2-3 ori la rând, până când apa pătrunde bine în adâncime.
- Acoperă solul de la bază cu un strat de mulci de 5-8 cm grosime.
Udarea imediat după plantare este momentul la care se grăbesc mulți. Udarea temeinică imediat după plantare face diferența între un puiet care prinde și unul care se chinuie toată vara.
Îngrijirea de zi cu zi: câtă apă, ce tăieri, ce fertilizare
După ce ai plantat, primii doi ani sunt cei mai sensibili. Rădăcinile încă nu au ajuns departe, așa că în perioadele secetoase trebuie să intervii. Un duș scurt cu furtunul nu ajută mare lucru, apa trebuie să ajungă la 20-30 cm adâncime. În general, o udare serioasă la 7-10 zile, pe timp de vară secetoasă, este mai bună decât câte puțin în fiecare zi.
Mulciul de la bază păstrează umezeala și ține buruienile departe. Ai grijă doar să nu îl lipești de trunchi, lasă 5-10 cm liberi ca să nu apară putregai. Din ce am văzut în grădini, cei care întrețin mulciul anual au copaci mai viguroși și mai puține crăpături în scoarță după ierni grele.
La fertilizare, scorușul nu este foarte pretențios. Un strat subțire de compost sau mraniță primăvara, împrăștiat pe cercul coroanei, este de obicei suficient. Evită îngrășămintele chimice în exces, mai ales la puieți tineri, ca să nu stimulezi o creștere forțată, sensibilă la ger.
Tăierile sunt simple: în primii ani urmărești să formezi un trunchi principal clar și câteva ramuri de schelet bine distribuite. Scoate crengile rupte, cele care se freacă sau cresc spre interior. Tăierile se fac de regulă la sfârșit de iarnă, într-o zi fără ger puternic. La copacii maturi, te limitezi la igienă: crengi uscate, rupte de vânt sau care atârnă periculos deasupra aleilor.
Dacă ai un scoruș aproape de casă și crengile au ajuns peste acoperiș, la tăierile mai serioase e mai sigur să chemi pe cineva obișnuit să lucreze cu copaci mari, cu echipament și prindere în corzi. Nu merită să te urci singur pe scară sub o ramură groasă, cu fierăstrăul în mână.
Probleme frecvente la scoruș și ce spun ele despre locul ales
Cel mai des, la scoruș se vede pe frunze că ceva nu îi place. Dacă frunzele se îngălbenesc între nervuri, dar nervurile rămân verzi, mai ales pe sol calcaros, e vorba de cloroză. Semnalizează că rădăcinile nu mai pot prelua suficient fier. Ajută un amestec mai acid în zona rădăcinilor și produse specifice de la fitofarmacie, folosite conform etichetei.
Dacă frunzele se usucă din vârf spre bază și cad vara, fără să fie galbene, cel mai probabil copacul suferă de sete. Aici nu mai ajută o udare întâmplătoare, ci un program mai regulat, cu udări adânci. Mulciul este din nou aliatul tău principal.
Florile maronii sau lipsa fructelor pot avea două cauze: un îngheț târziu de primăvară sau un loc prea umbros. Primăvara, florile albe-crem, în ciorchini drepți, sunt sensibile la brumă. Dacă ai o vale îngustă sau un colț rece în grădină, acolo îngheață mai ușor.
La boli și dăunători, scorușul stă destul de bine, dar uneori pot apărea pete pe frunze sau omizi care rod frunzișul. Când vezi probleme de genul acesta, ia câteva frunze afectate și mergi cu ele la fitofarmacie. Un specialist îți poate recomanda un tratament potrivit, în functie de dăunător și de perioada sezonului.
Fructele roșii-portocalii sunt în general considerate comestibile după ce au trecut prin îngheț sau după preparare termică, dar au gust astringent. Nu îi lăsa pe copii să mănânce cantități mari crude, pentru că pot da disconfort gastric. Păsările însă se vor bucura de ele toată iarna.
Cât te costă, cât aștepți și când are sens să ceri ajutor
Un puiet de scoruș de 1-2 metri, din pepinieră, costă de regulă între 40 și 100 de lei, în funcție de talie și de mărimea ghiveciului. Prețurile variază după zonă și sezon. La asta mai adaugi pământul de îmbunătățire și un țăruș, dar nu vorbim de cheltuieli mari.
Din momentul plantării, în 2-3 ani ar trebui să vezi deja ciorchini de flori și primele fructe, dacă are lumină suficientă și nu a fost afectat de înghețurile târzii. Spectacolul adevărat, cu coroană formată și toamnă colorată, vine cam după 5-7 ani, în funcție de ritmul de creștere.
Pe partea de manoperă, un grădinar sau o firmă de amenajări îți poate planta corect un copac cu tot cu material, dacă nu ai timp sau putere de săpat. Merită în special dacă ai sol greu și compactat, unde săparea unei gropi serioase devine muncă de șantier, nu de weekend.
Nu planta prea aproape de casă sperând că îl „ții mic” din foarfecă. Tăierile agresive, an de an, nu arată bine și slăbesc copacul. Dacă îți dai seama că l-ai pus într-un loc nepotrivit, mai bine îl muți cât încă e tânăr (2-3 ani de la plantare) sau chemi pe cineva să te ajute cu mutarea.
În schimb, pentru întreținerea obișnuită – udări, mulcire, puțină compostare, tăieri de igienă – te descurci foarte bine singur, cu un fierăstrău de mână, o foarfecă bună și ceva răbdare.
Întrebări frecvente
Când se plantează cel mai bine scorușul?
Cele mai bune perioade sunt toamna, după căderea frunzelor, sau primăvara devreme, înainte să pornească în vegetație. Toamna are un mic avantaj, pentru că rădăcinile apucă să se prindă până la îngheț.
Merge scorușul în ghiveci, pe terasă sau balcon?
Nu prea. Chiar dacă găsești puieți mici, este un arbore care are nevoie de spațiu pentru rădăcini și ajunge la câțiva metri înălțime. În ghiveci se chinuie, se usucă ușor și nu își arată potențialul.
Este scorușul periculos pentru copii sau animale?
Copacul în sine nu este considerat periculos, dar fructele crude, mâncate în cantitate mare, pot da deranj stomacal. Mai bine le folosești pentru gemuri sau le lași păsărilor, iar copiii să nu le mănânce direct din pom.
Dacă ai visat la un copac care să arate bine tot anul, să coloreze toamna și să hrănească păsările iarna, scorușul este genul acela de arbore care se plătește singur în plăcere vizuală. După ce treci de săpatul gropii și de primele două veri cu udări atente, restul anilor sunt mai mult de admirat decât de muncit.
Recomandările de mai sus au caracter general și se bazează pe condițiile obișnuite din grădinile din România. Fiecare teren are particularități, iar pentru probleme serioase de sănătate ale copacilor este bine să ceri sfatul unui horticultor sau al unui specialist de la o fitofarmacie.
